Sunt numai un zambet

tumblr_nc5w6vLgsT1rxxk99o1_500

Hai sa vedem daca iti amintesti ultima data cand te-ai tinut cu mana de burta si ti-au curs lacrimile de :)… Serios, lasa cititul, inchide ochii si incearca sa-ti amintesti. Locul in care erai, a ce mirosea acolo, ce vedeai si ce auzeai, persoana cu care ai trait experienta asta si starea pe care ai avut-o in momentele acelea. Eu m-am inviorat numai rememorandu-le. Ah, si sunt atatea.

Daca nu poti sa alegi unul din atatea, esti pe drumul bun, o sa-ti amintesc totusi spusele lui Charlie Chaplin: „O zi fara ras este o zi pierduta…” Deschide-ti sufletul si razi din toata inima. S-ar putea sa te uimeasca efectele.

De fapt nu vreau sa-ti exersez memoria, vreau sa-ti impartasesc o experienta pe care am trait-o recent. Am fost invitata la un atelier de terapie prin ras care s-a desfasurat la Centrul de Terapie prin Ras Mandarin. Monica Burcea,  initiatoarea acestui atelier, ne-a povestit despre istoria rasului, ne-a reamintit de beneficiile lui fizice si psihice si cat de important este sa (re)integram rasul in vietile noastre si sa-i (re)descoperim efectele magice asupra sanatatii noastre mentale si fizice, ca sufletul oricum rade mereu. Unele lucruri le stiam, pe altele le-am auzit pentru prima oara, asa ca va povestesc tot!

O sa-ti povestesc ca rasul determina creierul nostru sa elibereze endorfine, acei hormoni ai “starii de bine”, care ne imbunatatesc dispozitia pe loc. Endorfinele sunt denumite si analgezicele naturale ale organismului. De parca n-ar fi suficient ca rasul ne atenueaza durerile, am aflat ca ne scade tensiunea arteriala, creste imunitatea, marind numarul de anticorpi, ne relaxeaza musculatura corpului si ne pune la lucru doisprezece dintre muschii fetei. Asta numai din punct de vedere fizic.

Rasul ne mai ajuta sa imbunatatim relatiile cu oamenii de langa noi, aplaneaza conflictele si  stimuleaza creativitatea. De asemenea, ne schimba perspectiva asupra lucrurilor, facandu-ne sa le vedem in ansamblu si intr-o lumina realista (nimic nu-i perfect si asta-i perfect). Apoi ne mai ajuta sa ne vindecam resentimentele sau ranile sufletesti.

La atelierul de terapie prin ras am facut cateva exercitii menite sa ne reconecteze la copilul interior, care se manifesta exact asa cum isi doreste si caruia nu-i este teama ca poate fi penibil in ochii celorlalti, caruia nu-i este rusine de ce poate spune lumea despre el. Mi-a placut mult sa ma joc de-a motocicleta cu atas, sa fac baloane si sa topai ca Ion Creanga la Humulesti.

Pe un panou din sala unde s-a desfasurat atelierul era scris mare, de mana, ceva ce mi-a tare mult placut: „Nu uitam sa radem pentru ca imbatranim, ci imbatranim pentru ca uitam sa radem…”.

Asa ca rasul face bine oricui, oricat de preocupat ar fi si orice varsta ar avea. Ba mai mult,  cu cat suntem mai ingrijorati si cu cat inaintam in varsta, rasul pare sa-si gaseasca din ce in ce mai putin loc in vietile noastre. De aceea este bine sa ne reamintim de efectul atotputernic al umorului asupra starilor noastre. Fie ca-i vorba de auto-ironie, fie ca este o gluma, un spectacol, o persoana, un eveniment, un film sau o carte, cautati sa tineti aproape tot ce face sufletul sa rada. Haideti sa fim, pur si simplu, copii…
Urmeaza indemnul parintelui Arsenie Papacioc: ”Invata sa ai mereu un zambet ascuns in inima”…

 

 

Surse:

http://www.helpguide.org/articles/emotional-health/laughter-is-the-best-medicine.htm

Sursa imagine: tumblr.com

email

(24 Posts)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *